Coșul meu
despre-stimularea-hormonala-a-sanilor

Stimularea hormonala a sanilor

Stimularea sau augmentarea hormonala a sanilor este un potential tratament medical foarte experimental pentru sani, in care hormonii sau agentii hormonali, cum ar fi estrogenul, progesteronul,hormonul de crestere sau factorul de crestere insulin- like sunt folositi sau manipulati pentru a determina cresterea sanilor in randul femeilor. Aceasta metoda reprezinta o posibila alternativa la augmentarea chirurgicala a sanilor cu implanturi mamare sau cu transfer de grasime si alte metode de stimulare medicala a sanilor.

In afara de unele produse farmaceutice, unele suplimente din plante pentru cresterea sanilor contin fitoestrogeni, cum ar fi de exemplu 8-prenilnaringerina sau miroestrol (substanta aflata in compozitia plantei Pueraria Mirifica) si prin urmare pot fi privite ca metode hormonale de crestere a sanilor. Cu toate acestea, lipsesc dovezile privind eficienta lor, dar si siguranta atunci cand vine vorba de utilizare.

Cresterea sanilor

In timpul perioadei de pubertate, estrogenul si hormonul de crestere/ factorul de crestere insulin like , joaca un rol foarte important atunci cand vine vorba de dezvoltarea sanilor si actioneaza in mod sinergic. Prin urmare, contraceptia hormonala si terapia de inlocuire hormonala cu estrogen si/sau progesteron au fost asociate cu o crestere marita a sanilor si cu dimensiunea acestora. Mai mult, un test clinic al stimularii hormonale a sanilor a 45 de femei tinere cu doze foarte mari (80 mg/injectie)  de estrogen bio identic administrat pe cale musculara timp de 6 luni  a scos la iveala faptul ca numai femeile cu o crestere a nivelelor de IGF-1 dupa 4 saptamani au avut parte de o crestere semnificativa a sanilor. Aceste informatii sunt in concordanta cu faptul ca atat estrogenul, cat si IGF-1 par sa fie esentiale pentru dezvoltarea sanilor si, atunci cand sunt impreuna, actiunea lor devine sinergica.

Administrarea de estrogen in cazul femeilor cu sindromul Turner, care in mod nromal nu dezvolta tesut mamar datorita hipogonadismului, are drept rezultat dezvoltarea normala a sanilor in perioade de pubertate. Estrogenul si hormonul de crestere sunt deseori combinate in tratarea sindromului Turner. Estrogenul, in combinatie cu hormonul de crestere sau cu factorul de crestere insulin like, a fost folosit in mod sigur si eficient pentru a determina cresterea densitatii osoase in cazul femeilor cu anorexie de cauza nervoasa. Femeile trans care sunt tratate cu estrogen au parte de o crestere pubertala normala a sanilor, in mod similar cu cazul fetelor care sufera de sindrom Turner.

Cu toate acestea, ele au parte de o dimensiune mai mica a sanilor prin comparatie cu rudele lor apropiate. Acest lucru poate ca se datoreaza faptului ca majoritatea femeilor trans nu incep tratamentele cu hormoni decat in perioada adulta, lucru care este foarte relevant pentru ca nivelele de hormon de crestere si de IGF-1 scad in mod progresiv dupa perioada de pubertate. Prin urmare, sinergia estrogenului cu hormonul de crestere si IGF-1 si, prin urmare, potentialul de dezvoltare a sanilor pot sa fie afectate.

Administrarea sistemica de hormon de crestere sau de IGF-1 provoaca hiperplazie mamara (marirea glandelor mamare) in randul animalelor. De exemplu, in cadrul unui studiu efectuat asupra femelelor de macaci rhesus, tratamentele doar cu hormon de crestere, de IGF-1 si cu o combinatie dintre hormonul de crestere si IGF-1, s-a descoperit ca produc hiperplazia glandelor mamare si dimensiuni crescute ale glandelor mamare si o proliferare epiteliala de 2,3, 4 sau 5 ori, schimbari care se aflau in corelatie directa cu concentratiile serice ale hormonului de crestere si ale IGF-1. In plus, cercetarile facute arata ca fetele cu un deficit de hormon de crestere care sunt tratate cu hormon de crestere au parte de o crestere accelerata a sanilor, iar baietii care cu un deficit al hormonului de crestere care sunt tratati cu hormon de crestere au uneori parte de ginecomastie.

Sindromul Laron

In randul femeilor care sufera de sindromul Laron, in care receptorul de hormon de crestere este defect si insensibil la hormonul de crestere si nivelele de IGF-1 sunt scazute, perioada de pubertate si, prin urmare, dezvoltarea sanilor, sunt intarziate, desi maturitatea sexuala completa este mereu atinsa in cele din urma. Mai mult de atat, dezvoltarea sanilor si dimensiunea acestora sunt normale, in ciuda insuficientei de hormon de crestere si in cazul unor persoane, sanii pot sa fie mari prin comparatie cu dimensiunile corpului (lucru despre care se considera ca se datoreaza secretiei crescute de prolactina, cauzat de un fenomen la nivelul celulelor somatomamotrofice din glanda pituitara cu o secretie marita de hormon de crestere). Un model animal al sindromului Laron, soarecele GHR, a aratat o crestere afectata a canalelor la varsta de 11 saptamani. Cu toate acestea, la varsta de 15 saptamani, dezvoltarea canalelor a ajuns sa fie ca si in cazul soarecilor sanatosi si canalele s-au distribuit complet prin tesuturile mamare grase, desi aceste canale au ramas mai inguste decat in cazul soarecilor sanatosi. In orice caz, femelele de soareci care sufera de aceasta boala prezinta o lactatie normala.

O fata adolescenta din Vietnam, cu sindromul Laron, care a fost tratata cu o doza crescuta de IGF-1 si cu un analog al hormonului de eliberare a gonadotropinei timp de 3-4 ani, a avut in mod paradoxal de o progresie izolata a dezvoltarii sanilor, fara nici o alta schimbare pubertala, in ciuda nivelelor de estrogen in gama prepubertala scazuta. Luand in considerare ca ginecomastia este o complicatie recunoscuta a tratamentelor cu hormon de crestere si cu IGF-1, autorii acestui studiu au atribuit aceasta crestere a sanilor unui sinergism a nivelelor ei suprafiziologice de IGF-1 cu nivelele scazute de estrogen.

INFO: Citeste ce poti sa faci cand ai sanii lasati

Anumiti secretagogi de hormoni de crestere cu actiune lunga, cum ar fi CJC-1295 si ibutamoren, sunt capabile sa creasca in mod eficient si sigur concentratiile serice de hormon de crestere si de IGF-1 in randul oamenilor. In mod alternativ, hormonul de crestere si IGF-1 farmaceutici exogeni in sine sau analogi ai IGF-1 pot sa fie folosite pentru a creste functia hormonilor de crestere si a IGF-1. Anumite suplimente de dieta, printre care se numara si L-arginina, L-ornitina, L-lizina, acetil-L-carnitina si creatina, pot sa fie capabili sa determine cresteri semnificative ale nivelelor hormonului de crestere, desi dovezile nu sunt complet clare. S-a descoperit ca vitamina D poate sa determine cresterea nivelelor de IGF-1 atat in randul persoanelor sanatoase, cat si al persoanelor care sufera de un deficit al hormonului de crestere, si deficitul de vitamina D este asociat cu nivele scazute de IGF-1. Cu toate acestea, exista dovezi care sugereaza ca vitamina D are de asemenea potentialul de a inhiba cresterea sanilor prin activarea receptorilor pentru vitamina D.

Tratamentele orale cu estrogen suprima productia de IGF-1 la nivel hepatic, care reprezinta originea a 80% din IGF-1 si poate reduce nivelele serice totale de IGF-1 (cu 15-40%, in functie de doza si de tipul de estrogen care a fost administrat), dar de asemenea determina si cresterea nivelelor de proteine de legare a factorului de crestere insulin-like (GFBP1),. Acest lucru duce la aparitia unei rezistente functionale fata de factorul de cresterecu tratamentele orale de estrogen si de factor de crestere care devin mai putin eficiente. Prin comparatie, tratamentele cu factor de crestere si cu estrogen transdermic  nu determina scaderea nivelelor de IGF-1 sau cresterea nivelelor de IGFBP-1. Prin urmare, tratamentele cu estrogen administrate pe cai care ocolesc ficatul. Cum ar fi cele transdermice, sublingual, intranazal, intramuscular si subcutanat, pot sa fie in mod semnificativ mai eficiente decat estrogenul administrat pe cale orala.

Progesteronul si progestina non androgenica, cum ar fi de exemplu didrogesterona, nu afecteaza nivelele serice de IGF-1, indiferent e calea de administrare. Progestinele androgenice, la administrarea orala induc productia de IGF-1 prin activarea receptorilor androgenici din ficat. Cu toate acestea, in acelasi timp, androgenii au potentialul de a inhiba actiunea estrogenului la nivelul sanilor si e posibil ca aceasta actiune sa determine anularea oricaror beneficii.

S-a descoperit ca dieta si nutritia afecteaza nivelele serice de IGF-1. Mai specific, aportul scazut de proteine, posturile si malnutritia sunt asociate cu nivele scazute de IGF-1,  in timp ce obezitatea este asociata cu nivele ridicate sau normale de IGF-1 si cu nivele mai mici de IGFBP-1 si IGFBP-3, ceea ce are drept rezultat nivele mai mari de IGF-1 in stare libera. De asemenea, s-a descoperit si o corelatie intre consumul de lapte si  nivelele circulatorii de IGF-1. In afara de dieta si de nutritie, s-a mai descoperit si ca exerciitile fizice au o actiune pozitiva asupra nivelelor de hormon de crestere.

Androgenii, cum ar fi de exemplu testosteronul si dihidrotestosteronul, suprima puternic actiunea estrogenului la nivelul sanilor. Cel putin unul dintre modurile prin care fac acest lucru este ca reduc expresia receptorilor estrogenici din tesutul mamar. In cazul femeilor cu sindrom de insensibilitate completa la androgeni, care sunt complet insensibile la androgeni si au doar nivele modeste de estrogen, nivelele relativ scazute de estrogen sunt capabile sa medieze o dezvoltare semnificativa a sanilor si dimensiunile sanilor pe care ii au aceste femei sunt, in general, mai mari decat in cazul femeilor care nu prezinta acest sindrom.  In cazul barbatilor care au fost tratati cu anti adnrogeni, apareau in mod frecvent ginecomastia si mastodinia. Anti androgenii, cum ar fi de exemplu spironolactona, sunt de asemenea cunoscuti pentru faptul ca determina marirea sanilor si mastodinie in randul femeilor.

Supraexpresia ciclooxigenazei 2 (COX2) in tesutul glandelor mamare produce hiperplazia glandelor mamare, dar si dezvoltarea precoce a glandelor mamare in randul femelelor de soareci, ceea ce indica un puternic efect de stimulare al acestei enzime asupra cresterii glandelor mamare. Aceste efecte par sa fie actiunile activarii crescute ale receptorilor de prostaglandine Ep2, EP3 si EP4, dar nu si a receptorilor EP1, din glandele mamare, care in schimb are drept rezultat inductia puternica  a expresiei amfiregulinei, un factor important de crestere care este implicat in dezvoltarea normala a glandelor mamare.

In plus, agonistii receptorilor dermici  pentru factorii de crestere (EGFR), tinta moleculara a amfiregulinei,  induc expresia COX2 in  tesutul gglandelor mamare, rezultand intr-un ciclu de amplificare a cresterii de catre COX2. acest mecanism prezinta o legatura apropiata cu formarea, cresterea si raspandirea cancerelor cu un prognostic nefericit  si e in concordanta cu faptul ca administrarea pe termen lung de aspirina, un inhibitor al COX, dar si al altor medicamente anti inflamatoare nesteroidiene care inhiba COX, reduc riscul de cancer de san in randul femeilor . luand aceste lucruri in considerare, aceste rezultate indica faptul ca inhibitorii de COX2, cum ar fi aspirina, ibuprofenul, naproxenul si celecoxibul, ar putea sa scada proliferarea celulelor canceroase.

Nivele crescute de hormon de crestere si de IGF-1 in tesutul stromal mamar au fost descoperite in macromastie, o afectiune foarte rara care determina o dimensiune excesiv de mare a sanilor. Expunerea la tesuturi stromale macromastice din sani a tesuturilor epiteliale non macromastice din sani a determinat cresterea morfogenezei alveolare. Un anticorp de neutralizare pentru hormonul uman de crestere, dar nu si pentru IGF-1, poate sa atenueze proliferarea de tesut epitelial mamar cauzata de expunerea la celule stromale macromastice, ceea ce implica hormonul de crestere in cazurile de macromastie.

Riscul posibil crescut de cancer

Riscul de a suferi de cancer de san este de 100 de ori mai mare in randul femeilor decat in randul barbatilor. Prin urmare, dezvoltarea sanilor tipic feminini este asociat cu o crestere dramatica a riscului de a suferi de cancer de san. Mai mult de atat, exista o corelatie pozitiva intre dimensiunea sanilor si riscul de cancer si macromastia, o afectiune caracterizata prin sani excesiv de mari, este considerata a fi un factor de risc pentru dezvoltarea de cancer mamar. Prin urmare, s-a emis ipoteza ca ar putea exista o crestere a riscului de cancer in cazul stimularii hormonale a cresterii sanilor.

Tratamentele pe termen lung cu estrogen si/ sau progesteron in randul femeilor, in special sub forma unor contraceptive orale, pare sa fie asociat cu un risc putin mari de cancer de san. Riscul pare sa fie cel mai crescut in randul femeilor tinere, in special in randul femeilor care au inceput sa ia contraceptive orale inainte de a implini 20 de ani.

Cercetatorii au sugerat faptul ca stimularea actiunii hormonului de crestere, are potentialul de a creste riscul pentru diferite cancere, inclusiv de cancer de san. Proliferarea crescuta datorita activitatii IGF-1 poate sajoace un rol cheie in riscul crescut de cancer de san in randul femeilor care prezinta mutatia BRCA1. Mai multe studii efectuate pe scara larga au gasit o corelatie in randul femeilor in premenopauza  intre nivelele serice de IGF-1 si nivelele serice de IGFBP-3 si riscul de a dezvolta diferite cancere. Totusi, cresterea riscului de cancer s-a dovedit a fi modesta. In orice caz, soarecii cu nivele scazute de IGF-1  au un risc mai mic de a dezvolta cancere, inclusiv cancer mamar.

Concluzie

In acromegalie, o afectiune provocata si mentinuta de nivele crescute de hormon de crestere si de IGF-1,  pare sa nu fie nici un risc crescut de a suferi de cancer prin comparatie cu restul populatiei. Acestea fiind spuse, riscul de cancer pare sa fie ridicat in randul persoanelor cu boli necontrolate. In plus, pare fie un risc crescut de cancer colorectal si de adenoame tubulare premaligne in acromegalie. . in orice caz, persoanele cu acromegalie par sa nu aiba un risc crescut de a muri de cancer in urma tratamentului. Prin comparatie cu acromegalia, oamenii care sufera de sindromul Laron, caracterizat prin insensibilitate la hormonul de crestere si nivele foarte mici de IGF-1, au un risc aproape absent de a suferi de cancer, inclusiv de cancer mamar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *